Cursa din portul Valenciei a început cu Sebastien Vettel şi Lewis Hamilton pe prima linie de start, iar Alonso, Schumacher şi Webber nici măcar nu se găseau în Top 10. Se pare că expresia „Cei din urmă vor fi cei dintâi” a avut efect în Spania şi astfel, la finalul cursei primele cinci locuri au fost ocupate de piloţi la care ne gândeam că nu au nici o şansă.
Încă de la început, Sebastian Vettel a preluat conducerea, urmat de britanicul Lewis Hamilton şi de pilotul Lotus Renault, Romain Grosjean. Urmărit de un ghinion teribil, germanul de la Red Bull a abandonat din cauza unor defecţiuni tehnice, lăsându-i cale liberă lui Hamilton. În acest timp, Fernando Alonso recupera poziţie după poziţie şi în turul 34 a intrat la conducerea cursei.
Grosjean şi Hamilton se luptau pentru a doua poziţie, dar francezul a trebuit să încheie Marele Premiu al Europei înainte de vreme din cauza unei probleme a alternatorului. Ulterior, britanicul de la McLaren a fost depăşit de Kimi Raikkonen, iar Pastor Maldonado se apropia rapid. După un duel foarte interesant, cei doi piloţi s-au acroşat, iar Hamilton a încheiat Marele Premiu al Europei fără nici un punct.
Ultimul loc pe podium a fost ocupat în cele din urmă de Michael Schumacher, urmat de Marc Webber, acesta începând cursa pe locul 19. Top 10 a fost completat de piloţii: Nico Hulkenberg, Nico Rosberg, Paul di Resta, Jenson Button, Sergio Perez şi Bruno Senna.
Următoarea etapă din calendarul Formula 1 2012 va avea loc pe circuitul de la Silverstone din Marea Britanie pe data de opt iulie.
1 | Fernando Alonso | Ferrari | 1:44:16.649 | 11 | 25 | ||
2 | Kimi Räikkönen | Lotus-Renault | +6.4 secs | 5 | 18 | ||
3 | Michael Schumacher | Mercedes | +12.6 secs | 12 | 15 | ||
4 | Mark Webber | Red Bull Racing-Renault | +13.6 secs | 19 | 12 | ||
5 | Nico Hulkenberg | Force India-Mercedes | +19.9 secs | 8 | 10 | ||
6 | Nico Rosberg | Mercedes | +21.1 secs | 6 | 8 | ||
7 | Paul di Resta | Force India-Mercedes | +22.8 secs | 10 | 6 | ||
8 | Jenson Button | McLaren-Mercedes | +24.6 secs | 9 | 4 | ||
9 | Sergio Perez | Sauber-Ferrari | +27.7 secs | 15 | 2 | ||
10 | Bruno Senna | Williams-Renault | +35.9 secs | 14 | 1 | ||
11 | Daniel Ricciardo | STR-Ferrari | +37.0 secs | 17 | |||
12 | Pastor Maldonado | Williams-Renault | +54.6 secs | 3 | |||
13 | Vitaly Petrov | Caterham-Renault | +75.8 secs | 20 | |||
14 | Heikki Kovalainen | Caterham-Renault | +94.6 secs | 16 | |||
15 | Charles Pic | Marussia-Cosworth | +96.5 secs | 23 | |||
16 | Felipe Massa | Ferrari | +1 Lap | 13 | |||
17 | Pedro de la Rosa | HRT-Cosworth | +1 Lap | 21 | |||
18 | Narain Karthikeyan | HRT-Cosworth | +1 Lap | 22 | |||
19 | Lewis Hamilton | McLaren-Mercedes | Accident | 2 | |||
Ret | Romain Grosjean | Lotus-Renault | Alternator | 4 | |||
Ret | Sebastian Vettel | Red Bull Racing-Renault | Alternator | 1 | |||
Ret | Kamui Kobayashi | Sauber-Ferrari | Accident damage | 7 | |||
Ret | Jean-Eric Vergne | STR-Ferrari | Accident damage | 18 | |||
DNS | Timo Glock | Marussia-Cosworth | DNS |